De cate ori am auzit expresia “sistemul e de vina”? De 14 ori pe zi? De 420 de ori pe luna? Maria sa sistemul e format din oameni, prin deductie logica noi oamenii suntem de vina, dar nu putem recunoaste lucrul acesta si atunci am numit un singur vinovat: sistemul. Tatal meu a suportat o interventie chirurgicala in cadrul spitalului judetean Sibiu. Am asteptat cu groaza rezultatul biopsiei. ​

Sunt Dan, am 30 de ani si traiesc si muncesc in Italia. Am plecat acum 6 ani din Romania, dupa ce am terminat facultatea cu brio – primul pe Facultate – si am luat-o aici de la zero. Cum de altfel majoritatea o face. Am inceput cu lopata… Si a fost o experienta destul de socanta. De ce am plecat? Am plecat pentru ca in facultate am vazut viitorul, persoanele care vor cladi Romania in urmatorii 20-30 de ani – si m-am speriat! Cu spaga nu poti sa creezi o tara sanatoasa.

Am copil. Un baiat, care a implinit 8 ani. Am crescut fara familie si in clipa in care am acceptat cererea de casatorie a prietenului meu am decis sa renunt la o cariera personala sa fac un copil, sa ii ofer ceea ce eu nu am avut si mi-am dorit. Pentru ca, aparent, viata mi-a oferit o sansa de a avea acest vis. Nunta, sarcina, botez, cum se cuvine… insa dupa o vreme, cu toata bunavointa mea, parca nu mai puteam sa accept ce se intimpla in jurul meu, cu familia mea, cu prietenele mele, cunostintele mele.

Simt ca trebuie sa scriu, sa fac asta pentru mine si pentru cei care sunt ca mine. De peste o luna de zile m-am hotarat impreuna cu sotul meu sa emigram in alta tara. Nu va imaginati de cata lume m-am putut lovi dornica sa-mi demonstreze ca decizia noastra este una total gresita si ca in final ne vom intoarce in tara cu coada intre picioare, ca le vom da dreptate si ca abia asteapta sa vada dezamagirea pe chipul nostru.

Cunosc oameni cu copii, oameni care isi doresc copii, oameni care iubesc copiii, dar nu isi doresc unul al lor. Imi plac toate cele 3 categorii, dar ma incadrez in ultima. "Imi plac copiii, dar nu ai mei"; de cate ori ati auzit asta spunandu-se in gura mare? Eu, niciodata. Dar "pe ascuns" am gasit 2-3 personaje feminine care sa spuna asta.

​

"Vrem sa platim taxele, dar solicitam o declaratie tip unica, anuala si completabila pe Internet, pana atunci, sintem in greva fiscala". Anuntul a fost facut de Cristian Ghinea si Teodor Tita, care vineri lanseaza la Ministerul de Finante - Alianta Platitorilor de Taxe. Iata reactia cititorilor HotNews.ro: "Avem dreptul sa fim respectati, avem dreptul sa alegem ce vrem sa facem cu sanatatea noastra, avem dreptul sa lucram (nu sa pierdem o zi/luna)", scrie Laura.

Nu am copii (din motive care ma privesc personal), dar pot spune cu mina pe inima cum am ajuns sa imi evit fostele prietene foarte apropiate, pentru ca nu le mai suport cum numai despre copiii lor vorbesc. E vorba de femei in toata firea, carea aveau inainte cariere, puteam inainte discuta cu ele despre joburi, psihologie, subiecte sociale, carti, etc. ​

La ghiseele pentru depunerea declaratiilor “nu sunt mai mult de 30-40 de persoane la coada”. Declaratia ii apartine ministrului Muncii, Mihai Seitan, care a anuntat ca la sfarsitul lunii septembrie contributiile pentru drepturi de autor vor putea fi platite si online. Intre timp, iata ce scriu cititorii HotNews.ro. “La 24 de ani, astept cu nerabdare sa termin facultatea si sa-mi iau naibii diploma. Dupa asta, am plecat” (Cristian). “Imi pare atat de bine ca nu mai traiesc in Romania. Dupa ce ca va fura banii va mai si scuipa” (Irina).​

O buna prietena s-a maritat de curand. Si, spre deosebire de cei care se arunca spre o maturizare precoce, cei care se grabesc sa-si inceapa viata sexuala la 15-16 ani, ea si-a asteptat alesul pana la varsta de 28 de ani. Este ciudat sau nu, dar in lumea aceasta dezinhibata (din care trebuie sa recunosc ca fac parte si eu) cunosc trei asemenea cazuri.

Simt, de ceva vreme, ca trebuie sa spun: in viata noastra, de parinti, raman si trebuie sa fie prezente si alte aspecte importante. M-am gandit mult daca sa scriu randurile astea de teama de a nu fi considerata  egoista, caci nu sunt. Nu trebuie sa ne abandonam! Nu trebuie sa facem din cresterea copiilor nostri singurul scop in viata. ​

Cozi, haos, nervi si drumuri inutile pentru depunerea declaratiilor aferente veniturilor din drepturi de autor şi PFA. Este realitatea pe care o vedem si o traim inca de marti. “Cand am completat actele pentru inregistrarea PFA, am ajuns in pragul unei crize de nervi, mi se parea ca traiesc intr-o carte a lui Kafka”, scrie un cititor HotNews.ro. Iar regulile nu sunt singurele care deranjeaza, ci si atitudinea.

Cred ca oamenii ar fi mult mai fericiti daca ar fi mai putin posesivi spre deloc. Fiecare are dreptul sa isi traiasca viata asa cum doreste, cum crede, cum poate, cum simte. Nici o alta persoana nu are obligatia sa te faca pe tine fericit. Fiecare sa isi asume responsabilitatea propriei fericiri. Singurele responsabilitati pe care un om ar trebui sa le aiba sunt fata de el insusi si fata de copiii sai (minori). Bine, si fata de Fisc…

Cam peste tot pe unde am lucrat m-am izbit de aceeasi mentalitate si nu stiu daca o pot defini romaneasca sau balcanica, dar e cert ca e cat se poate de reala si de stupida. Nu am inteles niciodata de ce un patron isi angajeaza oameni calificati in posturi de conducere, pe care tot el le manevreaza asa cum crede de cuviinta, dupa principiul “nimeni nu face politica pe banii mei”.

Visez sa dorm. Sa reusesc sa dorm un somn dulce, adanc, odihnitor. Am avut o copilarie marcata de nopti grele, pline de ore lungi. Cand nu aveam insomnii, ma luptam cu cele mai crunte cosmaruri. Tata m-a sfatuit sa beau inainte de culcare lapte cald, cu o lingurita de miere. Insa intrebarea este ce remediu si ce ceaiuri se recomanda pentru un somn dulce atunci cand, in miez de noapte, urla manelele din curtea vecinului.​

Parintii romani au tendinta sa isi ingradeasca mult copiii. De la felul in care ii imbraca si pana la felul in care le indica ce e bine si ce nu. Vad asta la prietenii mei cu copii, o vad in parcuri, o vad la locurile de joaca etc. Da, si eu am copil, sub 3 ani. Am avut mici “meciuri” cu ambele lui bunici, pe ideea ca il las prea liber, prea despuiat, prea departe, prea nesupravegheat etc.

Ma gandeam zilele trecute cat de mult m-am schimbat de cand sunt in afara granitelor romanesti si totusi cat de mult sunt aceeasi. Sunt hotarata sa respect regulile societatii in care traiesc, sunt impotriva tuturor minciunilor si coruptiei, mi-e rusine cand jignesc sau cand judec gresit pe cineva. Ba mai mult, am inceput sa-i si cert pe cei de acasa (din Romania) ca nu pot respecta regulile si sa le explic ca daca furam statul si societatea, de fapt ne furam pe noi insine. Militez si chiar cred in ceea ce spun.

Daca ai un copil mic in zilele noastre, ai de ales dintre sute de carti, reviste in domeniu, iar site-urile si forumurile de profil fac minuni pentru informarea oricarui parinte. Dar cu ce carti ne-au crescut ai nostri? Cred ca trei au fost cele de baza, dintre care numai una despre cum sa cresti un bebe.

Copiii trebuie lasati sa aleaga! Nu e vorba de alegere intre placinta cu mere si strudelul cu mere, pregatite si impachetate cu multa grija, ci de lucuri total opuse si daca e posibil, cu o amprenta cat mai mica din partea parintilor.

Zilele trecute am asistat la o scena in care o prietena apropiata a rugat-o pe matusa sa ii descante baiatul de cativa anisori pe motiv ca a fost deocheat. Femeia in varsta s-a apropiat de baiatul ce plangea cu sughituri, i-a pus mana pe frunte si a inceput sa bolboroseasca ceva in vazul unei audiente destul de mari care nu a considerat insa ca ar fi ceva ciudat in asta.

Sunt convinsa ca aici fiecare va raspunde in minte ce il face pe el fericit, ce ii face placere, ce anume il determina sa se dea jos din pat in fiecare dimineata, cu ce motivatie inoata prin labirintul spinos numit existenta. Ca sa putem trai cred ca trebuie sa avem in suflet sau in minte, sa constientizam aproape zi de zi cate ceva care sa ne ajute, sa ne dea putere de a merge mai departe.